| Unele universități nu primesc la doctorat decât absolvenții de master |
|
|
|
Cei care participă, luna aceasta, la admiterea pentru doctorat se pot trezi cu o surpriză neplăcută din partea unor universități. Deși legea prevede clar că orice absolvent al unei facultăți poate urma doctoratul fără să fi parcurs și studiile masterale, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, cer candidaților prezentarea diplomei de master. Mai mult, universitatea bucureșteană a introdus această cerință numai pentru promoțiile ultimilor trei ani, în ciuda faptului că anul 2003 nu a adus nici o modificare semnificativă curriculei. Ca motivație pentru încălcarea ordinului de ministru, privind admiterea în anul universitar 2007-2008, rectorii invocă pregătirea studenților. „Universitatea cere criterii în plus de calitate. DacĂŁ vrem sĂŁ ne diferenĂŸiem de restul lumii, atunci trebuie sĂŁ dĂŁm masteratului Âși doctoratului o altĂŁ valoare pentru cĂŁ seriozitatea e importantĂŁ”, ne-a spus RomiĂŸĂŁ Iucu, prorectorul UniversitĂŁĂŸii din BucureÂști. La rându-i, Dumitru Oprea, rectorul UniversitĂŁĂŸii din IaÂși, nu vede nici o contradicĂŸie între lege Âși mĂŁsurile impuse de instituĂŸia pe care o conduce, aruncând pisica în curtea Ministerului EducaĂŸiei: „Categoric cĂŁ a greÂșit ministerul. În Uniunea EuropeanĂŁ nu se poate sĂŁri masteratul. E jenant sĂŁ mergi în Occident Âși sĂŁ spui cĂŁ eÂști la doctorat, dar nu ai masterul luat. La noi (n.r. – la universitate) e o condiĂŸie de ani de zile Âși nu cred cĂŁ cineva a fost deranjat cĂŁ a trebuit sĂŁ se ÂșcoleascĂŁ. E destul loc în ĂŸarĂŁ pentru cei care se grĂŁbesc sĂŁ obĂŸinĂŁ doctoratul”. AfirmaĂŸia domnului rector este doar pe jumĂŁtate adevĂŁratĂŁ, întrucât marea majoritate a universitĂŁĂŸilor din spaĂŸiul UE funcĂŸioneazĂŁ deja dupĂŁ modelul Bologna (3 ani licenĂŸa, 2 ani masteratul, 3 ani doctoratul), în timp ce România va avea prima promoĂŸie de absolvenĂŸi Bologna, abia în vara lui 2008. Surse din MECT spun cĂŁ, sub pretextul calitĂŁĂŸii, universitĂŁĂŸile nu urmĂŁresc altceva decât asigurarea unui numĂŁr suficient de studenĂŸi la ciclul masteral: „UniversitĂŁĂŸile încalcĂŁ legea. Astfel de cerinĂŸe nu au nici un fel de logicĂŁ. Fac asta pentru cĂŁ au primit o grĂŁmadĂŁ de locuri la master anul acesta Âși le este fricĂŁ cĂŁ ar putea rĂŁmâne cu ele neocupate. Vor sĂŁ vinĂŁ cât mai mulĂŸi studenĂŸi, care sĂŁ plĂŁteascĂŁ taxe”. Cel mai grav este cĂŁ legea se aplicĂŁ în continuare facultativ Âși nu se respectĂŁ un cadru general de instruire. În aceste condiĂŸii, nu putem decât sĂŁ ne întrebĂŁm ce fel de discriminĂŁri vor apĂŁrea anul viitor, când din universitĂŁĂŸi vor ieÂși în acelaÂși timp douĂŁ promoĂŸii, pregĂŁtite dupĂŁ structuri total diferite.
sursa: gandul.ro
Powered by !JoomlaComment 3.25
3.25 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
||||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|




Săptămâna aceasta, încep înscrierile la doctorat. În total,
universitățile au 1670 de locuri disponibile, din care 806 cu bursă din
partea Ministerului Educației.










